Share
Hardwired… To Self-Destruct – Metallica revine la sound-ul original din `80

Hardwired… To Self-Destruct – Metallica revine la sound-ul original din `80

Metallica lansează, după opt ani de pauză, dublul album „Hardwired… To Self-Destruct” în care se regăseşte sound-ul original al trupei, cel cu care și-a creat milioane de fani în anii `80 şi `90.

Albumul conține 12 de piese compuse de James Hetfield şi Lars Ulrich, deşi la unul dintre cântece, „ManUNkind”, a participat şi Robert Trujillo. La sfârşitul lunii septembrie, trupa a prezentat la o conferinţă de presă câteva dintre noile piese în studiourile „Electric Lady”, înfiinţate de Jimmy Hendrix. Audiţia de circa 90 de minute a fost considerată de experţi o reîntoarcere la origini a trupei Metallica.

metallica1

Sunet metalic şi profunzime s-au regăsit în piese precum „Confusion”, „Spit Out The Bone”, „Atlas, Rise!” şi primul extras single „Hardwired”. Mai melodioasă este „Now That We`re Dead”, în timp ce la capătul opus regăsim cea mai „grea” piesă a albumului intitulată „Halo on Fire”.

Dublul album cuprinde şi un omagiu adus lui Lemmy, regretatului component al trupei Motorhead, prin piesa „Murder One”. Metallica a prezentat abumul în avanpremieră într-un concert la Webster Hall din Manhattan, sală cu o capacitate de numai 1.000 de persoane. Presa care a participat la audiţia din septembrie a fost nevoită să aştepte până la 1 noiembrie pentru a-şi publica cronicile.

Pe site-ul oficial Metallica, prețul dublului CD este de 13,99 dolari. Cei care doresc versiunea Deluxe – care include un al treilea CD cu 14 piese, majoritatea „live” – trebuie să plătească 16,99 dolari.

metallica2

Leave a Comment