Share
EURO 2016, un musafir nepoftit în Paris

EURO 2016, un musafir nepoftit în Paris

Andrei Niculescu, jurnalist DigiSport, a scris pe blogul său cum a găsit Parisul înaintea Campionatului European. O metropolă care trăiește vremuri complicate și măcinată de o serie de greve. Au început taximetriștii, acum continuă cei din serviciile de salubrizare și se pregătesc de proteste angajații căilor ferate.

Paris is always a good idea”. Cel puțin așa se spune, nu? Poate că-n timpuri normale, însă, din păcate, nu traversăm astfel de timpuri. Vremurile sunt complicate, iar nesiguranța, chiar dacă nu e vizibilă, palpabilă, e totuși sădită într-un colț al minții noastre. Amintindu-ți ce-a fost, știind că totul s-ar putea repeta, eventual chiar la o scară mai mare, n-ai cum să nu te gândești la existența unei amenințări. Și imediat să-ți treacă prin minte că, poate, Parisul n-a fost cea mai bună idee.

Parizienii nu par însă deloc speriați. Sau n-o arată, cine știe. Ori eventual se gândesc la altceva. Mai degrabă ultima variantă. Au și multe pe cap. Parisul întâmpină turneul final în plină perioadă a grevelor. Au fost mai întâi taximetriștii, urmează cei de la căile ferate, iar acum e în plină desfășurare greva serviciilor de salubritate. Practic vezi atracțiile orașului dintre gunoaie, căci nu poți să faci 10 pași fără să te lovești de un morman de saci de menaj aruncați pe stradă, mai ales pe cele laterale, căci pubelele sunt deja pline. Iar protestul care se pregătește la căile ferate nu le oferă deloc motive de veselie francezilor, foarte legați de acest mijloc de transport în viața de zi cu zi.

Sena

Pare un campionat european ce le vine cam peste mână francezilor. Cel puțin asta e senzația unuia care a trăit pe viu și Mondialul din 1998. Atunci, timp de o lună și jumătate, a fost o sărbătoare, toată Franța era conectată la efortul de a organiza un turneu final impecabil, ceea ce de altfel s-a și întâmplat. Entuziasmul și voluntariatul erau la cotele cele mai înalte, fiecare era dornic să ajute, erau zâmbete peste tot și figuri relaxate, vesele. Există și posibilitatea, pe care mi-au sugerat-o alți colegi de breaslă, ca felul în care priveam lucrurile pe-atunci să difere de cel în care le văd astăzi. Eram cu toții mai tineri, era primul Mondial la care participam ca jurnaliști, poate că vedeam entuziasmul din ochii francezilor fiindcă-l treceam prin entuziasmul gândurilor noastre. E posibil, nu zic nu, dar cu toate astea diferențele sunt vizibile.

Dacă atunci totul era o sărbătoare pentru parizieni, acum pare un soi de obligație de serviciu, pe care o faci fără prea mare tragere de inimă, doar pentru că trebuie. În 1998, dacă întrebai pe stradă cum se ajunge la ”Stade de France” aproape că se făcea coadă în jurul tău de oameni dornici să te ajute, să-ți arate, să te îndrume. Acum, dacă pui întrebarea, ești direcționat către prima stație de metrou, apoi ți se indică aplicația de pe telefonul mobil, care te scoate din orice dilemă și-ți calculează destul de exact traseul pe care-l ai de făcut, mijloacele de transport pe care să le utilizezi, ba chiar și timpul, destul de precis pe care să-l iei în calcul.

 

Aflați mai multe pe www.andreiniculescu.com

Leave a Comment