Share
Doze curate pentru Tuborg, protejate de o folie de aluminiu

Doze curate pentru Tuborg, protejate de o folie de aluminiu

O folie de protecție din aluminiu, pe deasupra și 100% reciclabilă, îi asigură pe consumatorii de bere Tuborg că pot bea direct din cutie fără să mai fie preocupați de posibila existență a unor bacterii pe capacele dozelor.

Tuborg România, parte a United Romanian Breweries Bereprod (URBB), inovează piața de bere prin lansarea unui sistem unic de protecție a capacelor dozelor de bere împotriva factorilor externi.

“Toate inițiativele noastre au la bază preocuparea noastră pentru calitatea totală. Pe parcursul traseului de la linia de îmbuteliere până la consumator, folia de protecție din aluminiu protejează complet dozele de factorii externi. Am investit o pondere importantă din bugetul nostru de investiții pentru 2017 în Alu-Foil și nu am dorit să facem niciun compromis”, a declarat Shachar Shaine (foto), președintele United Romanian Breweries Bereprod.

Tuborg România este lider pe segmentul de sticlă nereturnabilă, iar inovația cu care au ieșit acum pe piață se datorează unui studiu realizat împreună cu un laborator de analiză acreditat din România în care a rezultat că peste 11% din dozele aflate pe piață sunt neigienice.

Folia de protecție este aplicată etanș prin căldură, iar sigiliul de aluminiu oferă protecție totală împotriva bacteriilor, murdăriei și prafului, fiind totodată reciclabil.

  • Două milioane de euro a investit Tuborg România cu această invenție, care se adresează întregului portofoliu de beri la doză produse în România: Carlsberg, Tuborg, Tuborg Non-Alcoolic, Holsten, SKOL și SKOL Nepasteurizat
  • 1997 este anul în care marca daneză a venit în Romania, iar în prezent deţine o poziţie puternică pe segmentul premium
Shachar-Shaine, președinte URBB

Leave a Comment