Share

Așa arată cel mai lung pod de sticlă din lume. Tocmai a fost inaugurat

Cel mai lung pod din sticlă a fost deschis publicului sâmbătă în China. Este, de asemenea, și podul transparent aflat la cea mai mare înălţime. În ciuda asigurărilor date de constructor, traversarea lui este, pentru mulți, un adevărat test al curajului.

Impresionanta construcție a chinezilor se află la o înălţime de 300 de metri, are o lungime de 430 de metri, 6 metri lăţime, iar podeaua acestui pod este podea realizată din panouri din sticlă pentru ca priveliștea din jur și, mai ales, de dedesubt, să poată fi admirată În voie. Asta pentru că podul se află în zona unui canion uriaş din Parcul naţional Tianmenshan, provincia Hunan din centrul Chinei.

Compus din 99 de panouri care au 3 straturi de sticlă transparentă, acest pod a stabilit 10 recorduri mondiale pentru design şi construcţie, a indicat comitetul de management al proiectului pentru publicația China Daily.

Podul poate fi traversat zilnic de maximum 8.000 de vizitatori. De aceea, rezervările trebuie făcute cu cel puţin o zi în avans. Zonele canionului din apropierea celor două capete ale podului au fost vizitate anul trecut de 1,2 milioane de turişti. În acest an, inginerii au făcut mai multe teste de rezistenţă cu public pentru a-i asigura pe cei mai puţin curajoşi de rezistenţa podului, astfel au fost folosite ciocane grele şi a fost condusă o maşină plină cu pasageri pe întreaga lungime a podului.

Anul viitor, în luna iunie, turiştii vor putea face aruncări în gol cu coarda din trei puncte de susţinere ale podului, a declarat Joe Chen coordonatorul adjunct de proiecte al companiei de turism care gestionează canionul Zhangjiajie.

Leave a Comment